我们使用Cookie来改善您的游戏体验并分析我们的流量。 我们还会与我们的社交媒体,广告和合作伙伴分享您使用我们网站的信息。
详细信息 OK
我们使用Cookie来改善您的游戏体验并分析我们的流量。 我们还会与我们的社交媒体,广告和合作伙伴分享您使用我们网站的信息。
详细信息 OK
关于博客服务条款隐私政策

新闻 - FIM a confirmat: Valentino Rossi va pleca ultimul de pe grila de start în Valencia. Comunicatul OFICIAL

FIM a confirmat: Valentino Rossi va pleca ultimul de pe grila de start în Valencia. Comunicatul OFICIAL

Federaţia internaţională de motociclism (FIM) a confirmat marţi decizia Direcţiei de cursă de la Sepang, care l-a penalizat pe italianul Valentino Rossi cu 3 puncte pe licenţa sa de pilot şi care va fi nevoit să plece de pe ultima poziţie a grilei la MP al Valenciei, ultima cursă a sezonului, decisivă pentru soarta titlului mondial.

Rossi, de la echipa Yamaha, lider în clasamentul piloţilor cu 7 puncte în faţa lui Jorge Lorenzo, a fost penalizat cu 3 puncte din cauza manevrei care a dus la căderea lui Marc Marquez în MP al Malaeziei, care adăugate unui alt punct de penalizare din acest an, duc la un total de 4 puncte penalizare, sinonim cu retrogradarea pe ultimul loc al grilei de start al următoarei curse.

FIM a descris, într-un comunicat, incidentul dintre Rossi şi Marquez: "Valentino Rossi a lăsat intenţionat deschisă trasa sa în virajul 14, forţând celălalt pilot să iasă din trasa sa şi să ducă la un contact între ei, care a cauzat căderea celuilalt pilot. Aceasta acţiune este considerată ca un act de pilotaj iresponsabil care pune în pericol ceilalţi concurenţi şi reprezintă prin urmare o încălcare a articolului 1.21.2 al Regulamentului Marilor Premii din Campionatul Mondial".

Rossi şi Marquez şi-au prezentat fiecare versiunea în faţa Direcţiei de cursă şi au revăzut imaginile video ale incidentului.

FIM a explicat că recursul lui Rossi la Comisariatul FIM împotriva deciziei Direcţiei de cursă a fost primit, dar acesta nu a avut succes şi penalizarea a rămas în vigoare. Sancţiunea rămâne astfel definitivă, pentru că regulamentul prevede ca nu mai există cale de atac atunci când Comisariatul FIM confirmă o decizie anterioară a Direcţiei de cursă.

DoRuF12015-10-30 06:31:02 编写
点赞: 0 | 等级分: 0.00

热门新闻

English Porsche Racing: Coins for Voting Points
English Miłodziad Dobrychłop Secures First Ever Phil7 Cup!
Español Resumen del 23º Iberoamericano de Turismos
Slovenščina Pokal narodov (1. krog)
Català Resum del 23è Iberoamericà de Turismes
中文 国区F4珠海站排位赛快报
English History made in Chinese F4 Championship
Slovenščina Pokal narodov (3. krog)
*a*0***